din nou in „gara noastra mica”

E sfarsit de februarie…iar mi-am mutat cuibul; de la capatul pamantului in centru…nu e o alegere tocmai buna, insa e buna pt moment…sunt obosita si extenuata de situatie…vreau casa mea, vreau caldura „ta” sa o simt…vreau linistea familiei….vreau prea multe…si totusi am reusit sa zambesc….maine e o noua zi!

24 februarie

24 februarie…

dupa o noapte unde toti s-au iubit cu flori si cadouri … eu eram pierduta in dorinte; eu simteam lipsa caldurii de care aveam atata nevoie, caldura trupului…

nu aveam prea mult curaj sa te privesc in ochi si totusi am facut-o…de fapt, imi doream sa traiesc momentele pline de fiorii intalnirii, mi-am propus sa nu mai controlez „simturile” si asta m-a facut sa „simt”, „sa traiesc cu intensitate”…m-am ridicat rotindu-ma ca sa-mi etalez posteriorul bine conturat de rochita in care eram imbracata; pentru a-ti atrage si mai mult atentia te-am rugat sa ma ajuti sa-mi pun blana pe umeri…

– unde vrei sa mergem?

…sa profitam de aceasta zi!

……………………………………………..

carismatic fiind m-ai captivat, in ciuda faptului ca nu intruchipezi in totalitate … nu ma atragi si totusi „ti-am dus dorul”…oare de ce??? duc dorul linistei sufletesti de care am nevoie!!…ai iesit in calea mea si m-am atasat de ceva ce nu exista, adica de tine… imi placea prezenta ta….Doamne, nu-mi vine sa cred ca spun „negru pe alb”: nu-mi place de tine,  esti omul care mi-a iesit in cale atunci cand aveam nevoie de o relatie „de moment”…

„editat azi, 8 aprilie”

…Inceput de august

august 2009  _______ pentru M.A.

Singur, atat de singur e sufletul meu! Are nevoie atat de mult, are nevoie de afectiune, de iubire! Am un dor nebun de dragoste, am o nebunie in capul meu, ala de-al avea alaturi de mine, de-a ma tine in bratele lui, de-a ma strange la pieptul lui, de-a sta cu capul pe umarul lui, de-a ma simti protejata, de-a ma simti in largul meu, de-a simti ca am pentru ce sa traiesc si ca nu zbor zilele in speranta ca maine va fi mai bine! Atat de mult as vrea sa fie altfel, un pic mai iubitor, un pic mai atent, un pic mai sensibil, un pic mai ingaduitor, un pic mai barbat, mai matur, sa gandeasca mai matur in situatiile tensionate… nu mai stiu cei cu mine, nu mai stiu ce ma retine sa… de ce nu pot avea toate astea? E chiar atat de mult? Am cerut eu oare imposibilul, am cerut eu nenumarate averi, am cerut eu barbatul perfect…NU! Si cu toate astea, nu-l pot avea! Ma simt atat de singura!

Si de fiecare data cand  face o miscare gresita, vreau din adancul sufletului sa se apropie de mine, sa-mi zica “iarta-ma te rog!” Si sa ma stranga in bratele lui si sa-l simt ca-i pare rau, sa simt ca ma iubeste!

Parca am un gol in gat , in stomac, in mainile care scriu acum fara sa mai simt tastatura….